Panza Penelopei si cum o tesem

Penelopa era sotia viteazului si inteleptului Odysseus cunoscut si sub numele de Ulisse, regele insulei Ithaca, unul dintre eroii razboiului troian, unde plecase fara chef, dar unde avusese o contributie decisiva prin faptele de arme, in final, apropiind victoria aheilor prin ideea construirii uriasului cal de lemn.

Ramasa cu fiul ei, Telemac, frumoasa Penelopa, vara a Elenei din Troia, este petita de printi, regi si de alti oameni puternici si bogati, cu atat mai multa inversunare si mare nerusinare, cu cat reintoarcerea lui Ulisse se amana, dupa blestemul zeilor nefavorabili istetului si vrednicului luptator. Credincioasa Penelopa foloseste un viclesug, ca sa scape de insistentele petitorilor: anunta ca se va marita cand va ispravi de tesut o panza la care lucreaza. Planul ei era simplu: noaptea, tot ea destrama panza facand ca astfel termenul sa se prelungeasca la nesfarsit.

Descoperirea adevarului de catre petitori este tardiva, venirea lui Ulisse incheind pentru trufasii pretendenti concurenta pentru obtinerea mainii blandei Penelopa, prin popasul in hotarele Mortii. "Panza Penelopei" semnifica un pretext invocat de cineva, aparent credibil, dar care are o ratiune ascunsa si detalii necunoscute, surprinzatoare.