Un dor de duca ma apuca

Am terminat facultatea si iata ca si masterul. Am fost un om tare agitat in aceasta perioada. Mai pe scurt, am trait in patru orase timp de sase ani si cel mai probabil am cunoscut peste 1000 de oameni cu care inca ma salut. La inceputul facultatii nu ma asteptam sa calatoresc atat de mult. Am zis ca merg linistita, imi vad de cursuri, imi vad de viata de student si mai departe vom vedea ce va fi.

Totusi, m-am lasat purtata, asa cum fac de obicei, de destin. Nu prea imi fac un plan de calatorie sau de drumetii. Pur si simplu sunt omul momentului, dornica sa zic da, cand cineva imi adreseaza o invitatie.

In primul an de facultate am mers si prima data in Cluj Napoca. Cu ocazia, alaturi de un prieten recent cunocut, chiar cu tirul. Un sofer exceptional, care nu ne-a scos vorba tot drumul. Dar prima mea escapada in Cluj a fost superba. Am stat o noapte intreaga intr-un parc frumos colorat in verde, nici nu stiam care, ca apoi sa trecem un pod spre dimineata si sa dormim pe la nu stiu ce cunostinta. Abia la intoarece m-am dezmeticit si am realizat ce s-a intamplat. Asta nu conteaza.

Au urmat apoi calatoriile in jurul Sibiului, prin sate, prin comune, peste tot pe unde apucam, pe dealuri, pe munti, pe langa rauri si as mai departe. Nu ocoleam nici o casa, nici o manastrire, nici o pietricica, nici un loc in care era macar un metru patrat de verdeata si puteam sa stau intinsa pe iarba, langa un rau.

In anul doi de facultate mi-am pus in gand sa ies din tara si am reusit sa iau o bursa Eramus in Olanda. Mare greutate nu a fost. Am stat si pe acolo in vreo trei orase, Amsterdam, cateva zile, Haarlem, mai multe luni si Groningen, cateva ore in vizita. Mi-ar fi placut sa vizitez mai mult dar am avut si o limitare financiara mare.

La intoarcere, dupa rodnica experienta, a urmat si licenta, luata in cele din urma cu calificativ maxim, ca sa am cu ce ma lauda, iar mai apoi, a urmat o relocare. M-am mutat la Cluj, nu stiu cat am stat – sa fie un an si ceva. Dupa Cluj parca m-am mutat in Galati, dupa Galati parca iar Cluj, apoi Sibiu din nou, pentru vreo cateva luni bune.

Dupa o vara torida petrecuta toata pe la festivaluri, am decis sa sfidez caldurile si in Bucuresti. Acolo nu am rezistat mutata mai mult de patru luni.

Ghici unde am ajuns dupa capitala? Direct acasa. Ma simteam atat de golita de Bucurestiul acela fluorescent incat am simtit nevoia sa fug repede la sanul mamei. Se pare ca nu am gresit. La urma urmei e bine sa ai parte de experiente si sa nu te limitezi niciodata. Aici am gasit multi prieteni vechi, alaturi de care am mai facut mii de kilometri prin tara.

Totusi de o luna parca tot stau si un dor de duca ma apuca. Chiar daca am vazut anul acest muntii si vaile de la 2544 metri altitudine, chiar daca am inotat cu pestii in adancuri si am traversat Dunarea involburata, am secat Siretul de peste si cine stie cate altele, parca totusi nu imi ajunge. Si nu imi ajunge pentru ca asta e conditia mea. Simt nevoia sa evadez. Nu pot sa stau prea mult intr-un loc, oricate sau oricine m-ar tine acolo.

Acum am decis din vara lui 2014 sa incerc Iasiul. Poate se va gasi in cele din urma un oras care sa ma „lege” prin minunatia lui si prin lumina oamenilor.